Fiecare din noi am trecut prin momente in care pestele, fie el rapitor sau nu, refuza hrana si, in ciuda faptului ca ii dam din tot ce e mai bun, nu pare interesat de nimic din ceea ce ii oferim. Am mai spus ca cei ce cred cu tarie ca pestele nu poate fi prins in momente dificile inseamna ca nu au incercat tot sau ca nu sunt deschisi sa incerce metode in care nu au incredere si care par pentru multi pescari chiar ridicole. Pentru a ma face mai bine inteles, am sa va povestesc detalii din culisele unei iesiri la Dunare de anul acesta din luna august, o iesire din care eu am invatat cate ceva din secretele pescuitului la salau.
Pentru asta iesim, să evadam din oraș si sa savuram diversitatea unei partide.
Am pregatit iesirea asa cum trebuie, adica cu o saptamana inainte am inceput sa strang informatii despre activitatea altor pescari care au mai iesit, prin telefoane de tatonare, glumite si foarte multa atentie la detalii, pentru a putea selecta doar informatii care sa ne ajute, nu si informatii capcana, cu care noi pescarii suntem deja obisnuiti. Am aflat ca pestele mananca, ca Dunarea e stabila, iar prognoza meteo arata o usoara racire pentru zilele ce urmau, fapt imbucurator pentru toropeala din luna august. Am hotarat sa plecam de joi, pentru ca vineri era sarbatoare, deci ideal pentru a pescui inca o zi in plus. Vorbind cu doi dintre prietenii nostri care fregventeaza zona, aflam ca ei pleaca de marti si ca se cazeaza la aceeasi pensiune cu noi, motiv de bucurie, pentru ca o gasca mare inseamna sedinte prelungite si palinca la masa.
De indata ce prietenii nostri au ajuns la Dunare, i-am bombardat cu telefoane pentru a afla mai multe detalii ajutatoare, insa surpriza, vestile de la ei nu erau imbucuratoare. Apa crescuse peste noapte, veneau pomi, bucati de mal si alte mizerii, iar culoarea era de speriat… cu alte cuvinte dezastru! Ma uit pe internet si verific cotele de la Viena si pana la Orsova… asa e, viitura in toata regula, cu debit mare si cu barajul deschis. Il sun pe prietenul meu cu care am stabilit ca plecam in expeditie si ii prezint cat mai frumos dezastrul. Hotaram impreuna ca nu e chiar asa de speriat si ca tulbureala e buna, activeaza pestele si il baga in mal, iar ploile si racirea usoara cu siguranta ca au pus pestele in miscare. Am tras concluziile mai mult pentru a ne incuraja, dar am hotarat ca vom monitoriza cat mai atent activitatea prietenilor nostri care au intrat pe apa si au inceput sa caute pestii. La finalul primei zile i-am sunat sa vedem rezultatele, insa ceea ce ne-au relatat a fost cat se poate de scurt si de inspaimantator: nici un atac, nici un peste.
Eh, poate e prima zi… asa e in prima zi, pana te dezmeticesti, pana vezi cum sta treaba, pana gasesti un loc unde s-au ascuns, pana te prinzi ce le place, culoarea, marimea modelul, gramajul, e cumva normal. A doua zi e ziua in care isi da drumul. Nici nu e fain cand prinzi din prima. E prea usor, prea fara lupta.
Ziua a doua, sunam pe la amiaza, nemaiavand rabdare sa asteptam pana seara, ii asaltam cu intrebari care mai de care mai intortocheate, insa raspunsul e acelasi si la fel de sec ca si ieri: nici un atac, nici un peste. Incepem atunci cu o serie de sfaturi si indicatii care de care mai pretioase, date direct de acasa, pentru ca stiti cum e intotdeauna, din tribuna se vede mai bine meciul, insa din tonul convorbirii ne dam seama ca prietenii nostri sunt destul de debusolati si fara chef, semn ca au cam incercat tot ce le-a trecut prin cap.
Asteptam seara cu sufletul la gura si ii sunam din nou. Nici o schimbare, totul e la fel, fara nici o atingere, fara batai in suprafata, fara imprastieri, fara absolut nimic. Cu alte cuvinte: ca in vana!
Da, e nasol, Dunarea curge foarte tare, e murdara rau si a inceput sa bata vantul tare, pestele nu mananca, iar noi trebuie sa plecam a doua zi. Inca nu e tarziu sa ne razgandim si mai facem o sedinta mica in care votam a doua oara pentru aventura. E clar ca suntem nebuni si ne-am pierdut simtul ratiunii, dar ne place provocarea si trebuie sa mergem acolo ca sa ne convingem ca e asa.
Nu am crezut niciodata, dar niciodata in atractanti, insa acesta si-a facut datoria.
Ajungem la Dunare joi seara si ii gasim pe prietenii nostri in pensiune cu palinca in fata. E clar, au clacat. Dupa figurile lor ne dam seama ca nu mai au nici un chef de pescuit. Incercam sa le ridicam moralul cu cateva vorbe de imbarbatare, promitand ca ziua ce va urma va fi ziua cea mare in care o sa-i spargem la bot. Dupa ce mai schimbam cateva pareri si dam pe gat niste palinca, prietenii nostri ne spun ca au hotarat sa plece dimineata spre casa. Nu mai pot rezista inca o zi fara atac. E trist, deprimant si umilitor sa nu ai atingere pe ditai fluviul. Din pacate, nu am reusit sa le schimbam hotararea si ne retragem in camere cu moralul praf pentru ziua ce urma.
Intram pe apa cu foarte multe ganduri si ecuatii in cap. Oare cu ce sa incepem, spre ce loc sa ne indreptam prima data, pe ce apa stau salaii, cu ce naluca sa dam… greu, cand stii ca ai de-a face cu o situatie grea. Niciodata nu am fost pe Dunare sa nu am nici un atac. S-a intamplat ca din cauza conditiilor meteo sa nu pescuiesc, dar chiar nici o atingere doua zile la rand…
O luam de jos si tatonam cateva locuri clasice, la sugestia partenerului meu Nica Degeratu, care e de obicei mai increzator in locurile unde stie ca a mai prins. Ii fac pe plac, desi mi-am dat seama din povestile prietenilor nostri ca si ei la randul lor au facut aceeasi geseala. Ma uit atent la apa si da, e tulbure rau, parca de pe apa se vede si mai tulbure decat de pe mal. Poate e doar o iluzie, cine stie, o fi de la luminozitate, de la curent. Mai incercam cateva locuri tot fara rezultat si luam hotararea ca trebuie sa schimbam ceva… adica, mai bine zis, sa schimbam tot!
Sper ca la urmatoarea iesire conditiile de pescuit sa fie mult mai usoare, salaii mai receptivi si Dunarea mai generoasa
Mi-am dat seama din cele cateva locuri unde am pescuit si alte cateva pe langa care am trecut ca apa era intr-adevar mai curata langa mal si asta datorita braului gros de vegetatie crescuta de-a lungul Dunarii, in locurile cu apa mica si unde apa curge o idee mai incet. Hotaram sa ne apropiem de maluri si sa dam in lungul braului de vegetatie, la apa de 2-3-4 metri si suntem foarte atenti sa observam aglomerari de pesti pe sonar. Totul pare sa fie cum spunem noi, apa e clar mai curata, vedem si cateva atacuri plapande pe langa iarba, miscare de pestisori, chiar si sonarul ne avertizeaza ca e peste la 2-3 metri… si totusi nu avem o muscatura. Schimbam shad dupa shad de diferite marimi si modele, insistam pe culori stridente, dar alternam si cu cele mai putin agresive… NIMIC.
Imi luasem de acasa o lanseta echipata cu fir textil foarte subtire pe care intentionam sa o folosesc in conditii de vant, insa acum imi trece prin cap varianta in care as putea sa o folosesc pentru a pescui cu niste naluci foarte mici. Caut in geanta sa vad care sunt cele mai mici naluci pe care le am la mine si gasesc o cutie pe care mi-am facut-o special pentru bibani mari. E o cutie cu naluci de la 3 la 5 cm, care chiar se preteaza la avioanele care imi trec mie prin cap. Ca sa fie totul perfect, a inceput sa bata si vantul destul de tare, un vant mult prea rece pentru luna august. Iau lanseta de care vorbeam si constat ca nu e echipata cu mulineta care trebuie, adica cea cu fir subtire. Facusem rocada cu o alta mulineta pe care era tras un fir mai gros… mult prea gros fata de ce imi trebuia mie acum. Din pacate nu imi ramane decat sa incerc sa caut un jig putin mai greu care sa suporte un silicon de 3-4 cm si sa vedem daca pot pescui in conditii bune. Lansez chiar langa iarba si astept ca naluca sa atinga fundul. Ma uit la burta pe care o face firul in bataia vantului si imi dau seama ca va fi greu. Nu e usor sa pescuiesti in conditii grele daca nu ai echipamentul care se preteaza. Intr-un tarziu percep foarte fin caderea jigului pe substrat, fac prima ridicare si un ciocan ma face sa strig inconstient: ASTA E! Nica se uita buimac la mine, scuipa-n san si isi face cruce cu limba in gura! Scot repede salaul si arunc aproape de locul unde am prins. Nu apuc sa fac cativa dinti de fierastrau ca alt ciocan imi confirma ca nu am innebunit de tot. Vorbesc cateva minute in limbi si nebunia ma cuprinde cu totul, am atac dupa atac de o violenta iesita din comun, dar parca ceva lipseste. Nu o iau bine, parca ceva nu le place.
Salaii dau scurt, foarte violent, dar refuza sa inhaleze naluca. Nu am crezut niciodata, dar niciodata in atractanti si daca m-ar intreba cineva chiar acum cred ca as avea aceeasi parere, insa am primit de la cineva un astfel de urat-mirositor pe care din greseala chiar il aveam la mine. Mai mult dintr-o ratacire decat din ratiune, ma trezesc ca desigilez recipientul si abia reusesc sa mazgalesc naluca minuscula cu gelul oribil si puturos. Nica se uita la mine si rade copios de alegerile mele cel putin bizare. Ii spun sa aiba rabdare, apoi lansez putoarea minuscula in apa. Evident ca de indata ce ma apropii de fund am prima lovitura, ratata. Recuperez ca si cum nu s-a intamplat nimic si alt ciocan imi incarca de data aceasta lanseta. Scot salaul si incep sa imi fac strategia corecta. Am primele elemente care imi dau o directie. Am apa de 2-3-4 m, margine de platou cu iarba, curent slab, gruburi mici si atractant. De aici incepe pescuitul.
Scot repede salaul si arunc aproape de locul unde am prins.
Incerc sa ajustez combinatia greutate jig – marime grub. Merg din aproape in aproape cu fiecare alegere si schimb pana ce gasesc combinatia ideala, astfel incat sa imi permita sa pescuiesc fara sa fiu deranjat de rafalele vantului sau de prezenta pe alocuri a curentului variabil din preajma platoului de ierburi. Un pescuit greu, foarte greu, dar culmea e ca ne place. Prindem bine, avem atacuri si totul e perfect, ne simtim bine si asta e ceea ce conteaza pana la urma in pescuit. Pentru asta iesim, sa evadam din oras si sa savuram diversitatea unei partide. Mai avem de pescuit cateva zile, dar nu ne mai facem probleme pentru ca am spart gheata. Ne-a trebuit totusi cateva ore bune in care am muncit si am gandit, insa a meritat. Am luat-o pas cu pas si am gasit reteta, o reteta grea si sofisticata care nu functioneaza la fel si difera total de la o partida la alta, dar asta face parte din frumusete. Ce ne-am face daca fiecare zi ar fi la fel?! Ce ne-am face daca in fiecare zi am face aceleasi lucruri?! Cred ca nu am fi multumiti, sau cel putin nu atat de multumiti ca si atunci cand gasim ceea ce cautam, acel ceva care sa se potriveasca perfect.
…si totusi sper ca la urmatoarea iesire conditiile de pescuit sa fie mult mai usoare, salaii mai receptivi si Dunarea mai generoasa.
Fir intins!
