Pe un rau mare, cum este Muresul, nu te poti plictisi. Mereu apar situatii noi, mereu trebuie sa cauti o solutie. Reusesti sa te adaptezi, prinzi peste. Nu reusesti sa intelegi ce se intampla dincolo de oglinda apei, te vei confrunta cu perioade mai scurte sau mai lungi in care „pestii nu mananca”.
Pescuitul pe rau are un farmec aparte. Variatiile permanente ale nivelului si debitului raului, circulatia populatiilor piscicole si evolutia comportamentului acestora in functie de conditiile mereu schimbatoare din mediul acvatic pun in permanenta pescarul in fata unor situatii noi.
Desigur, poti da vina si pe poluare, pe braconaj, pe faptul ca nu mai sunt pesti cum erau odata, ca altii retin prea multi din pestii prinși si cate si mai cate, pentru a-ti justifica resemnarea ori nereusitele. Sau, dimpotriva, te poti incapatana sa cauti solutii, sa muncesti mai mult, iar atunci si rezultatele se vor vedea curand.
Voblere, nu jiguri
Setul de voblere pregatite pentru salaii de Mures
Spre sfarsitul primaverii, dupa depunerea icrelor, debuteaza o perioada in care salaii se hranesc intens. Incalzirea treptata a apelor face ca bancurile de pesti pasnici sa paraseasca portiunile adanci si linistite ale raului, unde si-au petrecut anotimpul rece. Acestia incep sa prefere apele mai putin adanci, care se incalzesc mai repede, zonele cu prundisuri, unde flora si microfauna subacvatica se dezvolta accelerat, pe masura ce temperatura apei creste, zonele cu curent mai rapid, care le aduce un surplus de hrana si de oxigen.
Evident, pestii rapitori, printre care si salaii, vor migra la randul lor spre locurile in care s-au mutat pestii-prada. Metabolismul lor se intensifica o data cu cresterea temperaturii mediului ambiant si, implicit, a temperaturii lor corporale. Vor fi dispusi sa cheltuiasca mai multa energie pentru cautarea si capturarea prazii, se vor hrani mai intens si mai des.
Jigul, care in perioada rece era de neinlocuit in pescuitul salaului, isi pierde acum din eficienta. Sunt dificil de abordat cu jigul locurile in care apa curge repede si are 1-3 m adancime, mai ales atunci cand se pescuieste de pe mal. A venit timpul pentru hard baits!
Voblerele pe care le folosesc de obicei pentru pescuitul salaului in apa curgatoare au un profil „flat”, cu barbeta relativ ingusta, ceea ce le confera o stabilitate mai mare in curentul raului. Am observat ca voblerele „fat” sunt mai putin stabile si, de multe ori, au tendinta de a se inclina pe-o parte atunci cand se lovesc de bolovani, prundis sau alte obstacole intalnite in cale.
Dintre voblerele preferate de mine la pescuitul salaului, cele mai des folosite sunt Rapala Jointed Shad Rap – 5 cm, Rapala Shad Rap – 7 cm, Yo-Zuri Hardcore 60 si 75, Cabela’s Rad Shad – 7 cm (floating), Lucky Craft Pointer DD 78 și LV 200 etc.
In general, in aceasta perioada salaii prefera curentul ceva mai rapid, dar constant, fara vartejuri mari. Locurile in care apa se involbureaza sau „fierbe” nu se numara printre cele mai agreate.
De aceea, caut salau prin balastiere, pe pragurile ce marginesc gropile sapate in albia raului pentru extragerea balastului și de-a lungul malurilor verticale. Sunt adesea productive si malurile abrupte naturale, spalate de curent, partea din aval a insulitelor de prundis, pragurile formate de curgerea apei. De asemenea, trebuie cercetate diversele obstacole de pe albia raului, dupa care se formeaza portiuni cu apa calma, cum ar fi bolovani desprinsi din malurile consolidate, buturugi, copaci cazuti in apa, deseuri din beton rezultate din demolari si ajunse din fel de fel de motive in apa. Adica taman locurile cu cele mai fioroase agataturi, de care cei mai multi pescari se feresc.
Pentru tatonarea unor astfel de obstacole, dupa care salaii stau la panda, folosesc cel mai des voblere plutitoare, cu o flotabilitate mare, care pemite ridicarea acestora cat mai rapid in cazul contactului cu structura. Un vobler suspending sau scufundator este mult mai greu de salvat in astfel de situatii.
Alungat din structura
Voblerul aduce salai memorabili
Dar sa va povestesc mai bine o intamplare legata de pescuitul intr-o zona cu agatatura gozava. Pescuiam impreuna cu un prieten la vobler in lungul unui mal abrupt. Curentul era repede, iar apa cadea in 1,5 metri chiar in apropierea malului si se adancea spre mijloc pe la 3 metri. La un moment dat, un salau destul de mare i-a atacat voblerul undeva la 10 metri in josul malului, in dreptul unor tufisuri de salcii tinere. Dupa un dril de cateva secunde, salaul s-a refugiat in spatele unor cioate de pe fundul apei si a rupt firul. Colegul a continuat sa tatoneze zona, insa nu dupa mult timp a mai agatat un vobler in acelasi loc si a renuntat.
Am incercat sa imi iau cateva repere pe mal pentru a sti unde e agatatura, iar la urmatoarea partida am mers inarmat cu un fierastrau. Mi-am facut un loc de coborat la apa printre tufisuri, cu vreo 2 metri in amonte de agatatura, astfel incat sa pot evolua voblerul in aproprierea albiei pana in imediata apropiere a buturugilor, fara sa risc pierderea lui.
Am lasat locul sa se linisteasca vreo ora, timp in care am pescuit pe locurile din jur. Cand m-am intors am pus in agrafa un Rapala Jointed Shad Rap de 5 cm, un vobler cu care imi place sa abordez locuri noi si pe care il consider foarte bun pentru pescuitul de cautare. Am ales o culoare mai vie, avand in vedere turbiditatea destul de mare a Muresului din acea zi, care nu imi permitea sa vad in apa mai mult de 10-15 cm.
La prima lansare am adus naluca, asa cum mi-am propus, in spatele agataturii, pana am simtit ca barbeta voblerului loveste in creanga. Am oprit imediat recuperarea, lasand curentul sa scoata voblerul din copac, iar in momentul in care am reluat mulinarea si voblerul a inceput sa urce spre suprafata am simtit o lovitura scurta, ca si cand pestele ar fi vrut sa alunge intrusul.
Am stat cateva secunde pe ganduri, neputandu-ma hotari sa lansez din nou sau sa schimb voblerul. Temandu-ma ca salaul de jos a devenit suspicios, am schimbat cu un vobler fara rattle, un Shad Rap clasic de 7 cm, colorat tot strident.
La urmatorul lanseu am repetat figura, dar voblerul n-a mai apucat sa ajunga la agatatura. Salaul l-a lovit cu brutalitate si n-a mai fost nevoie sa intep, ca a si plecat la vale, hotarat sa-mi ia voblerul cu totul. N-a avut insa noroc in acea zi, asa ca in scurt timp a ajuns pe mal. Cantarul de la grip indica 12 lb.
Cioatele scufundate au mai dat cativa șalai frumosi si la partidele urmatoare, pana m-am luat cu altele si am incetat sa o mai vizitez.
Salau de 12 lb, prins cu un shad rap colorat strident
Șalaul deghizat in avat
Insa salaii nu stau intotdeana cantonati pe langa structuri, asteptand ca prada sa le treaca prin fata. De multe ori isi parasesc ascunzatorile si ies la vanatoare in zone deschise, cauta albitura in masa apei, in preajma malurilor, la apa mica sau chiar la suprafata. Astfel de incursiuni au loc de obicei la crepuscul, sau dupa caderea intunericului, sau… atunci cand au ei chef.
Ce va spun acum imi aminteste de o alta partida in care cautam locuri noi pe Mures, intr-o balastiera pe care nu o mai vizitasem de mult. Era o zi cu cer acoperit de un plafon de nori plumburii si josi. Statea sa ploua. Apa, relativ limpede, imi permitea sa vad pietrele de pe fund pana la o adancime de 40-50 cm.
Mi-a atras atentia un loc in care se sapase probabil recent, caci pe mal rasarise un munte de balast cat doua etaje de bloc. Curentul apei venea cu putere pe langa mal pana intr-un punct, de unde incepea groapa, loc din care pleca spre mijlocul raului, pentru ca sa revina din nou pana in mal la vreo 30 de metri mai la vale. Pe langa mal urca un contracurent ceva mai lent. In marginea din amonte a gropii erau adunati cativa obleti care muscareau. Nu am ajuns bine si un peste dadu iama in albitura.
M-am ghemuit langa apa, undeva la mijlocul contracurentului, astfel incat sa pot aborda intreg malul de-a lungul gropii. Apa era destul de limpede si imi era teama ca pestele pus pe mancat sa nu ma simta. Incercam sa imi dau seama ce este, cand a rapit zgomotos in marginea curentului principal, chiar in fata mea, de mi-a stat o clipa inima in loc. Wow! Un avat mare. Poate chiar de 4-5 kg.
Am schimbat repede voblerul cu un Yo-Zuri Hardcore 60 si am dat cateva lanseuri de tatonare. Pestele a rapit inca o data la suprafata, improscand apa si intarindu-mi convingerea ca am in fata un avat capital. De data aceasta a iesit chiar in apropiere malului, in partea din jos a gropii, acolo unde curentul revenea in mal. Imi era limpede ca ma aflam pe terenul lui de vanatoare si el tocmai acum isi facea rondul de seara. Cobora la vale in curentul rapid si urca pe langa mal, probabil chiar pe la un metru de mine.
M-am oprit din lansat, incercand sa ii intuiesc cat mai bine pozitia. Dupa 2-3 minute, a rapit din nou in partea de sus a anaforului, de data asta mai in adanc, fara zgomot, dar imprastierea obletilor l-a tradat. Am lansat in fata lui si a atacat imediat, tocmai in timp ce scufundam voblerul. Am intepat instinctiv, fara a mai sta pe ganduri. I-am simtit pentru o clipa forta si apoi firul s-a detensionat brusc. Un sfac al triplei de pe burta voblerului se dezdoise.
Eram dezamagit ca am ratat un asemenea avat grozav și ma uitam incurcat la vobler sa pricep cum naiba nu s-a agatat, cand pestele a mai atacat o data obletii din suprafata, chiar in dreptul meu. M-am inveselit brusc, intelegand ca nu l-a speriat contactul cu naluca si am luat febril cutia cu volere de avat, sa il schimb pe cel care s-a dovedit cu ghinion.
Avatul cu colti de argint
Am pus un Lucky Craft Pointer DD 78, una din armele secrete pentru avat, cu care dadusem recital la avat in Delta toamna trecuta, vopsit predominant intr-un alb perlat, cu o pata rosie pe burta. N-am lansat imediat, ci am asteptat tremurand de andrenalina ca vanatorul vanat sa isi tradeze din nou pozitia. Si a facut-o, imprastiind inca o data obletii in amonte.
I-am servit scurt voblerul prinzator si n-a mai stat pe ganduri. A dat in el vitejeste, incat mi-a luat fir direct din atac, indoind in doua lanseta din fibra de sticla. A cedat insa in scurt timp in clestii gripului: avatul era de fapt o frumusete de salau de 11 livre. L-am eliberat imediat dupa ce am facut cateva fotografii si am continuat sa pescuiesc inca vreo ora, dar nu am mai vazut nici macar un atac. „Avatul” se saturase pentru acea seara.