Cand pescuiesti pe un loc cunoscut, e mult mai usor sa identifici zonele „calde”, unde stau cantonate stiucile in asteptarea prazii. Insa cand pescuiesti pe o balta noua, despre care nu stii mai nimic, lucrurile nu mai sunt atat de simple, iar stiuca pare de negasit in labirintul nesfarsit de plante, stuf si nuferi.
Am ales sa caut stiuca intr-un loc mai indepartat, despre care nu stiam mai nimic. Povestile pescaresti pe care le-am auzit in stanga si-n dreapta nu puteau fi considerate informatii, atata timp cat una nu semana cu cealalta, iar explicatiile erau intotdeauna evazive. Am vorbit cu Andrei, foarte receptiv de felul lui cand e vorba de pesti cu dinti, sa stranga cateva informatii si sa organizam o expeditie.
Fiecare stiuca e o sursa de informatii utile
Dupa o scurta incursiune pe Google Earth, aveam deja o imagine despre cum arata balta. Apoi, din aproape in aproape, am ajuns sa vizionez pe You Tube cateva filmulete cu stiuci si trofee prinse in zona. In final, am gasit si site-ul oficial, unde am studiat regulamentul lacului si discutiile de pe forum. Incredibil cata informatie poti gasi intr-o singura seara doar dand click de la birou… deja parca am fost acolo. Aveam fixate in minte cateva coordonate unde as putea pescui, iar despre naluci nu-mi faceam probleme, am suficienta experienta incat sa ma descurc la fata locului. Cu informatiile adunate de Andrei si cu punctele GPS marcate pe Garmin-ul de care nu ma despart niciodata, stabilim data si ora plecarii. Emotia ca mergem pe o balta noua ne cuprinde pe amandoi, iar curiozitatea ne amplifica starea de agitatie pe care o avem oricum la fiecare iesire.
Plecam in miez de noapte, pentru ca nu stim cum o sa gasim intrarea la apa. Drumul e lung, dar strategiile trebuie discutate in cel mai mic detaliu, asa ca e in favoarea noastra. E o partida de stiuca, deci e foarte important sa intram la prima ora pe apa. Din start vom cauta zone cu apa mai putin adanca, pana intr-un metru, cu iarba si nuferi, pentru ca mai apoi, cand lumina se va intensifica, sa abordam zona cu apa mai adanca, de 1,5 – 2,5 m, unde stiuca se ascunde peste zi de lumina puternica a soarelui.
Stiucile raspund si asta e bine, pt ca putem trage repede concluzii
Stabilim cum o sa facem primele lanseuri cu naluci cat mai usoare, care sa nu tulbure prea mult linistea diminetii. Vom tatona mai intai zone din jurul barcii, iar apoi trecem pe lanseuri mai lungi, pentru ca nu cumva sa riscam sa compromitem locurile de langa barca cu o stiuca luata pe capat de lanseu. Totusi, acceptam ca planul poate suferi modificari din mers, pentru ca asa e la stiuca, niciodata nu stii la ce mananca si nici unde o gasesti. A fi rigid si incapatanat prosteste nu poate fi decat in defavoarea unei partide reusite.
Cele cateva ore de drum parca zboara si ne vedem intrati intr-o zona ce pare a fi o mlastina dupa miros, dar nu prea reusim sa ne dam seama exact, din cauza cetii. Asta nu era in plan. Prognozele meteo pe care le-am consultat cu o seara inainte nu vorbeau de ceata. Gasim cu greu debarcaderul si intram amandoi in transa. Cu o viteza si o organizare cum nu vezi decat la Navy Seals, intram pe apa… unde ne dam seama ca suntem singuri. Era plin de masini la debarcader, un furnicar de pescari, dar nu a intrat nimeni. Realizam ca e o greseala sa intram pe apa fara sa vedem ceva, dar adrenalina nu ne lasa sa fim rationali.
La prima ora nalucile reactive fac legea!
Lansam in laptele ce ne inconjoara si, de nicaieri, apar primele atacuri si primele stiuci. Pestele mananca, asta a fost prima concluzie. Altceva nu ne dadeam seama, cat de limpede e apa, ce structuri sunt in jurul nostru… mai exact, nici nu mai stiam unde e malul. Din cand in cand, auzeam rasetele pescarilor de la debarcader, dar nu stiam exact din ce directie.
Am inceput pescuitul cu oscilante usoare, rotative si spinnerbait-uri, naluci reactive care transmit vibratii si semnale vizuale puternice, pentru a trezi stiucile din marea de lapte. Deodata, agat naluca de ceva tare. Nu vad ce e, pentru ca pescuiam parca legati la ochi. Smucesc din lanseta si constat cu stupoare ca firul vine fara nimic la capat. Inaintam putin in directia lanseului si realizam ca am nimerit intr-o padure scufundata. Bun, a trecut o ora si avem: ceata, bradis, coloana de apa de aproximativ 1 m si o padure deasa, unde pescuitul e dificil, aproape imposibil, chiar si in conditii de vizibilitate. Dar avem si un lucru bun: pestele ataca cu inversunare nalucile.
Primele informatii sunt foarte importante, practic intreaga strategie o poti construi dupa primul atac, dar o si poti modifica din mers, atunci cand pestele nu raspunde. La noi e mai simplu, pentru ca avem cu cine comunica. Constatam ca e important sa mulinam foate lent si liniar, fara ruperi de ritm. Asta le place, asta le servim, doar suntem aici pentru a le face pe plac.
Dupa cateva ore in care balta a fost practic doar a noastra, apar primii temerari care se aventureaza timid in ceata ce pare sa se risipeasca incet-incet. Schimbam cateva vorbe cu ei in ideea ca poate aflam cate ceva nou despre lac. Nu reusim mai nimic, baietii ne spun ca nu are rost sa insistam la prima ora, pentru ca nu merge decat dupa ora 12.
Din acel moment, nu am mai avut niciun atac. Facatura! Sa fie din cauza ca ceata s-a risipit brusc, iar lumina prea generoasa a soarelui a trimis stiucile in iarba sau baietii pe care i-am intalnit dimineata chiar stiau ei ceva? Facem o pauza si incercam sa tragem niste concluzii si sa ne facem un plan de bataie. Scotocim prin truse, in timp ce ne deplasam haotic prin labirintul de trestii si canale pe care ni le dezvaluie balta. Incercam sa gasim un loc cu apa mai mare, care sa nu semene cu ce am vazut pana acum. E fascinant sa descoperi locuri noi, sa patrunzi in necunoscut insetat de dorinta nebuna de a prinde un trofeu. Asta ne dorim toti si pentru asta ne aflam si noi acolo. Am prins cateva stiuci de categorie mijlocie, stiuci care alta data erau tot ce ne doream. Acum insa vrem mai mult, vrem monstrul care sa ne puna sangele in miscare.
Stiucile mici sunt cele mai paracioase, de la ele aflam ele mai multe
Gata, se pare ca am gasit un loc care cere altfel de naluci: putin vant, apa mai adanca, o idee mai tulbure decat in zona unde am pescuit de dimineata. Aleg un Salmo Slider 10 cm de culoare cat se poate de stridenta si ma aventurez cu el alene, evoluand pe paliere diferite si incercand sa acopar o suprafata cat mai mare de apa. Nu apuc sa ma obisnuiesc cu talia nalucii si evolutia acesteia, ca lanseta Wright&McGill imi zboara efectiv din mana. Asta numesc eu un atac hotarat si, dupa ce ma adun putin, preiau controlul.
Da, e mare, dar parca nu atat de mare pe cat ma asteptam. Am crezut ca e trofeul pe care il caut, dar sunt putin dezamagit. Andrei imi spune ca, daca ma dezamageste un asemenea peste, inseamna ca sunt la capat de drum si ca e cazul sa ma las de pescuit. Realizez ca nu e normal sa nu te poti bucura de o stiuca de peste 6 kg, dar totodata nu cred ca e gresit sa imi doresc mai mult. Stiu ca se poate, apa are stiuca mare sau cel putin asa arata. Daca aici nu, atunci unde?
Ne apropiem de o insula de nuferi pozitionata oarecum la mijlocul deschiderii de apa. E un ochi mare, cu apa de 2,5 m, iar nuferii sunt sanatosi, cu tulpini tari si groase. Deschid cutia de naluci si aleg un skinner de 15 cm. Andrei se uita la mine oarecum neincrezator. E totusi o apa adanca, de ce nu am pus skinner-ul la o apa de 1 – 1,5 m, unde se preta mult mai bine? Nici eu nu stiu. Uneori, e bine sa-ti asculti instinctul, sa uiti toate teoriile logice cu care ai plecat de acasa si sa faci exact ceea ce simti. Asta am facut si eu. Am lansat in lungul braului de nuferi si am inceput sa dau viata voblerului.
De data asta, am ales sa ii imprim o miscare mai dinamica, cu mici zvacniri din varful lansetei. Pentru aceasta evolutie, e nevoie de o lanseta nervoasa, ferma, care sa transforme socurile in miscare, o miscare de peste debusolat, ranit, care e in agonie si care se zbate pentru fiecare secunda de viata. Deodata, vad un val urias undeva in dreapta voblerului meu. Nu, nu se poate, a ratat! Daca era stiuca pe care o caut eu? Continuu sa mulinez ca si cand nu s-a intamplat nimic. E greu sa te controlezi intr-o asemenea situatie, in care auzi inima cum iti bubuie in cap. Mai dau cateva jerkuieli scurte si opresc cateva secunde bune… astept. Simt ceva nedefinit iin varful lansetei. Pe fir nu am vazut nimic, chiar nimic, dar nu se poate sa ma fi inselat, chiar am simtit ceva. Intep mai mult de ochii lumii si lanseta se propteste in ceva tare.
Se pare ca astazi la masa se serveste rosu
Da, e o stiuca mare! Ma uit la Andrei sa vad daca a fost martor la intepatura, dar constat ca el e demult in dril cu o stiuca sarita de 5 kg. Pesemne ca eram atat de concentrat pe pestele meu, ca nici nu l-am auzit cand a strigat sa-l ajut cu minciogul. E fascinant, fiecare se lupta cu pestele lui pe cate un capat de barca. Andrei ridica stiuca si scapa un tipat de bucurie. A mea insa e jos, sub apa si se lupta nebuneste sa scape de skinner-ul care se vede in coltul gurii. E agatata superficial si eu trag de ea ca de un caine. E clar ca nu fac bine, risc prea mult, insa nu imi plac drilurile prelungite, asa ca nu o sa-l prelungesc nici pe acesta. Cu cat timpul in care se da lupta e mai lung, cu atat se pot intampla mai multe evenimente de care pestele sa profite si sa scape, asa ca tin la teoria mea pana la capat si apuc stiuca de mandibula.
E uriasa si imi dau seama de asta dupa faptul ca abia reusesc sa o salt in barca. Facem sedinta foto. Realizez ca cele cateva barci din jurul nostru s-au oprit si ne privesc. Da, suntem amandoi fericiti. Am pescuit intr-un loc nou, ne-am facut bine temele, am muncit toata ziua si am reusit sa gasim monstrul, un monstru la care visam si care nu ne lasa in pace, ne tulbura diminetile si ne tine de multe ori departe de familie, de job, de treburile deja amanate de cateva ori si ne poarta pe taramuri unde nu am crezut ca vom ajunge vreodata.
