Pescuitul de Dunare e greu, necesita pregatire, efort, timp, informatii, conditii meteo bune, elemente care fac ca partida sa fie una reusita sau, din contra, o pot transforma intr-un veritabil esec. Din telefoanele date pe viteza in toate directiile, aflam ca salaul nu prea musca, iar atunci cand o face, nu e foarte determinat.
Am plecat cu noaptea-n cap si am ajuns pe apa la prima ora
Toti prietenii cu care vorbisem au prins putin si nimic iesit din tipare si, datorita caniculei, pestele nu pune botu’ decat in cele 2-3 ore din zi cand temperatura si lumina sunt la parametri optimi. Sa pescuiesti la 35 de grade e clar ca nu e o placere, dar daca tot suntem in mijlocul fluviului o sa profitam de cele doua zile, incercand sa stam pe apa cat mai mult. Totul era pregatit: barca si peridocul verificate, trusele cu naluci reorganizate, lansetele montate, sonarul, minciogul si alte acareturi puse la locul lor, gata de confruntarea cu salaii dunareni. Nimic nu ne mai poate opri si nu avem voie sa ne intoarcem fara rezultate.
La a doua lansare, ma trezeste un ciocan violent si imi scoate repede tot alcoolul din sange
Am plecat cu noaptea-n cap si am ajuns pe apa la prima ora, exact atunci cand ziua se imperecheaza cu noaptea, iar deplasarea catre locul unde am hotarat sa incepem a fost mai mult pe orbecaite. Cu grija sa nu luam vreun butuc din zecile care pluteau pe jumatate scufundate, am ancorat pe primul loc, o ruptura de la 4 la 6 m adancime pe care eu o consider ideala in pescuitul salaului. Incercam o gramada de naluci armate cu mai multe greutati, de la 7 la 28 de grame, cam tot ce se cere intr-o reteta clasica de salau. Dupa cei cativa strapi adusi la barca, hotaram sa schimbam locul. Era clar ca bunicii nu erau acasa. Nu am avut niciun salau serios, iar pentru juniorii de jumatate de litru nu merita sa ne ridicam din pat. Abordam o zona unde iarba freaca curentul pe o ruptura de 3-9m, ceva de vis, unde cred ca orice pescar si-ar “inmuia jigul”. Un fel de Pamela Anderson al locurilor de pescuit. Dupa jumatate de ora de abordare ca la carte, ajungem la concluzia ca Pamela nu e in cea mai buna forma si o lasam sa se refaca pentru urmatoarea iesire. Mai trecem in revista si alte locuri clasice care au dat “lapte” in alte iesiri si, cu soarele cat o roata de caruta deasupra capului, ne dam seama ca dimineata este ratata.
Somoteii faceau misto de lansetele noastre subdimensionate
Prietenii nostri avusesera dreptate, nu se prinde mare lucru. Hotaram ca trebuie sa cautam ceva nou, ceva care sa fie iesit din tipare si care sa ne aduca in barca pesti de care sa merite sa vorbim. O luam la motor si cu ajutorul celor de la Humminbird scotocim tot ce pare a fi interesant. Marcam puncte si ne luam repere pentru ca seara sa ne intoarcem si sa ii dam inchiderea asa cum se cuvine. Dupa trei ore de cautari la 40 de grade iesim sa ne racorim cu cat mai multe beri reci si sa ne facem strategia pentru seara.
Seara ne gaseste cucaind pe canapelele din pensiune cu berea-n cap si clima data pe 18 grade. Sarim ca arsi cand ne dam seama ca ar fi trebuit sa fim de mult pe apa. Aruncam totul la repezeala in barca si ii dam gaz pana la locurile noi. De data asta incercam pragul urmator, un prag care nu e atat de definit ca si cele de langa mal. Aici apa e adanca, iar ruptura este de la 13 la 14 m. Poate aici o sa avem mai mult noroc. Dam cu greutati de la 21 la 56 de grame si facem pauze mari la ridicare. Un pescuit de uzura care te face praf daca nu ai atac in primele 15 minute. Cu putin noroc, la a doua lansare ma trezeste un ciocan violent si imi scoate repede tot alcoolul din sange. E un salau mare, care urca repede cu ascensorul pana la ultimul etaj. Urmeaza altul si altul si tot asa, pana cand, din cauza intunericului, nu ne mai vedeam lansetele. Cu greu ne hotaram sa ridicam ancora si o luam la jaloane printre butucii care parca erau pusi intentionat inaintea noastra. Ajunsi la pensiune, hotaram ca dimineata incepe la ora 5 si ca cine se trezeste ultimul plateste berile.
Ceva avati rataciti printre cardurile de salai
Ora 4 ne gaseste la barca cu toate acareturile pregatite si ii dam sfoara fara sa ne mai gandim ca avem un drum de 15 km pe bezna. Mergem in blana pe track-ul lasat pe GPS de seara si, cu foarte mult noroc, reusim sa nu luam niciun copac in elice. Ajunsi in zona de conflict, o luam incet si marunt la tocat. Aceeasi strategie, aceleasi greutati, aceeasi 13-14 m, mai exact copy/paste…, daca asta se cere, asta ii dam. Pescuitul la adancime cu greutati mari este foarte obositor, iar daca ai de-a face cu exemplare sarite de 4 kilograme, este de-a dreptul epuizant. Am incercat sa ii dam bile si mai mari la apa de 16-18 m, dar nu am avut niciun rezultat. Asta era adancimea la care era cantonat in acel moment, am gasit greutatea la care manca si era pacat sa pierdem timp pentru a modifica reteta… asa era perfect! Am pescuit doar la jig si cel mai bine a dat pe gume Relax, culorile trasnite facand legea. Asta a fost formula pe care am gasit-o noi in acel moment in care, daca nu ieseam putin din tipare, riscam sa fie o iesire din care ne puteam alege doar cu un bronz frumos.
Dimineata a trecut foarte repede, cu salai intre 2 si 7 kg
Dimineata a trecut foarte repede, cu salai intre 2 si 7 kg, cu somotei dar si cu somni care nu voiau sa iasa sa isi arate mustatile, facand parca misto de lansetele noastre subdimensionate. Ba chiar si cu ceva avati rataciti printre cardurile de salai. Pe la amiaza distractia s-a sfarsit brusc, ca si cum salaii ar fi plecat cu totii la o bericica, sa se hidrateze. Epuizati, dupa doar cateva ore de somn, dril-uri de infarct si cu soarele generos deasupra capului, hotaram sa ne retragem la pesiune, unde aveam intalnire cu o blonda rece, la halba.
Pentru noi iesirea a fost una reusita, hidratanta si care va face ca pe viitor 13-14 sa insemne mai mult decat niste cifre. Am plecat spre casa pe drumul lung si obositor. Pe masina gasim timp pentru a ne suna prietenii si pentru a trage concluziile finale.