Dupa mai bine de sase luni de pregatire, a venit si momentul mult asteptat. Plecarea intr-o zona de pescuit mai putin cunoscuta de noi. Cand spun o zona, ma refer la un lac imens din Irlanda de Nord – Lough Erne, presarat cu o multitudine de insule si insulite. Acesta este situat la granita dintre Irlanda de Nord (comitat englez) si Irlanda.
Dinu a fost cel care s-a ocupat de toata organizarea si a facut-o ireprosabil, incepand de la rezervarea biletelor de avion din timp, pana la inchirierea barcilor de mare capacitate. Am aterizat la Dublin, de unde am inchiriat patru masini mici, grupandu-ne cate trei in fiecare masina, inghesuiti de spatiul limitat si bagaje, cu directia de imbarcare Enniskillen.
Cum bine ati calculat, suntem nu mai putin de 12 insi, mare parte pescari, chiar daca vorbim de pescari la stationar sau de spinning. Ne-am repartizat pe doua barci Waterford, lungime 12 m, latime 4 m, 6+2 locuri de dormit, plus doua barci aditionale de 4 m pentru pescuit sau transfer. Inchirierea ne-a costat 1.628 de euro pe barca: impartit la 6 persoane, inseamna 271 de euro/persoana, pe sejur, cam 45 euro pe noapte.
Dinu – Skipper, Andy, Cristi, Dan, Emil si Gyorg – asta este formatia noastra pe barca B7. Cu exceptia mea, a lui Andy si a lui Cristi, toti ceilalti au mai iesit pana acum in expeditii de acest gen. Expeditii de relaxare, destindere, evadare din cotidian.
Clik here to view.
Barcile Waterford au tot confortul unui hotel plutitor
M-am intrebat „de ce o fac”. Eu, voi, ei, toti cei care vor sa iasa din uzura zilnica. Unii mai departe, altii mai aproape. Unii mai des, altii mai rar, dar toti ghidati de acelasi lucru. Gesturi mecanice, ganduri salbatice. Asta nu inseamna ca noi ne-am comportat salbatic (poate doar intr-o mica masura), dar cred ca iesirile astea ne aduc – fara sa realizam – mai aproape de nevoia de salbaticie de care nu ne-am putut desprinde, in ciuda civilizatiei. De aici si nevoia de pescuit (sau vanatoare), dependenta de a prinde un peste – cel putin a mea, dar sigur nici voi nu sunteti departe.
Irlanda de Nord este fenomenala. In primul rand, iti dai seama ca turismul organizat este gandit pana la cele mai mici detalii. Ma refer strict la turismul destinat pescarilor amatori, ca noi.
Incepand de la aceste barci de capacitate mare, in care poti sa te gospodaresti ca la carte, pana la pontoane destinate acostarii, magazine, benzinarii sau restaurante situate chiar in apropierea canalelor de tranzit. Ai la un loc toate elementele care iti fac sejurul foarte confortabil intr-o astfel de iesire, toate asezate intr-un peisaj relaxant, pitoresc.
Altfel, vremea este intotdeauna buna pentru stiuca, adica ploua aproape in permanenta sau este innorat. Conditiile si temperatura se schimba mereu, acum este frig si ploua cu gheata, acum iese soarele pentru putin timp, de trebuie sa te dezbraci. Cred ca aici stiucile n-au timp niciodata sa se „acomodeze” cu presiunea astmosferica.
Asa ca regula de aur ca sa prinzi stiuca se mentine si aici. Care regula? Pai, nu v-am zis-o? La stiuca nu exista nicio regula, incerci orice si oriunde. Din punct de vedere al regulamentului de pescuit, este destul de simplu. N-ai voie sa retii decat 4 pesti pana in 25 cm si o singura stiuca, nu mai mare de 50 cm.
Ca taxe de pescuit, in Irlanda de Nord am platit cate 18 pounds (in jur de 20 de euro) de persoana, iar in Irlanda nu platesti nimic daca pescuiesti la stiuca sau pesti pasnici (caras, platica, crap etc.), doar la pastrav sau somon.
Stiuci mici si rele, bibani peste tot
Prima zi de pescuit, venita dupa prima noapte de petrecere, ne aduce si primele capturi. Din cauza vantului puternic, am decis sa pescuim in spatele uneia dintre multele insule din Upper Erne Lough, insula West Naan Island din Irlanda de Nord. Nu stiu daca puteam lua o decizie mai inspirata, atat timp cat nu am testat si alte locuri, sau daca chiar peste tot in acest lac exista stiuca si biban. Cert este ca inca de la primele lanseuri am prins bine, stiuca si biban in acelasi loc. Nu foarte mare, dar atat cat sa ne tina intr-o agitatie continua.
Clik here to view.
Biban irlandez
Ce remarcam imediat? Stiucile sunt mult mai bataioase, mult mai agresive si mai mici decat ne-am asteptat. Adica dadeau adevarate „ciocane” in lanseta, urmate de un dril pe cinste, dar nu depaseau 2 – 2,5 kg. Apoi, bibanii sunt omniprezenti, mai mari si mai multi decat la noi. Aproape oriunde arunci, prinzi si un biban. Numai ca stau foarte relaxati intre ape, ca si stiucile, cateodata.
Cum in prima zi nu am pescuit decat pe seara si intr-un singur loc, in care am prins numai bibani si stiuca mica, a doua zi am decis sa abordam locurile cu o strategie clara pe stiuca mare. Apa mare – peste mare, asta asteptam de la acesta iesire.
Aici sonarul Hummingbird Side Imaging 797 si-a spus cuvantul. Am gasit un prag de la 4 metri la 9 metri de apa, tocmai bun pentru a „tine” ceva stiuca mare.
Impresionant, primele lanseuri aduc si primele stiuci. Recitalul il incepe Dan, pe un vobler de adancime (cumparat de Dinu din Australia) si un ansamblu demn de invidiat din punct de vedere al drilului, dar catalogat ca un „bungee jumping” fara sfoara: lanseta ultra light, multineta si fir mono pentru match de 0,16 mm. Un ardelean relaxat cu sange de dac intr-o mare de stiuci capitale. Bine ca aveam gripul cu noi, altfel stiuca trecuta de 2,5 kg se plimba linstita cu un piercing cu doua ancore.
Clik here to view.
Platica de 2,2 kg „luata” la lingura
Nu trece mult si-mi arat si eu iscusinta cu prima stiuca, 2,2 kg, pe un vobler Major Craft, model Bacra. Interesant la acest vobler este ca intre barbeta si corpul voblerului exista spatiu, cele doua componente fiind legate cu ajutorul unui cadru de sarma rezistenta. Datorita acestui spatiu, apa circula mai lesne, iar voblerul devine mai usor de recuperat, dar isi pastreaza capacitatea de scufundare la adancime mare.
La urmatorul lanseu schimb pe Yamamoto de 12 cm chartreuse, introdus pe un offset Owner lestat cu 7 g si, la a doua recuperare, mai marchez una de 2,5 kg.
Dan, cu ansamblul lui de clean nu ezita si inteapa si el o dintoasa aproape imediat, la acelasi vobler. Emil si Cristi recupereaza si aduc si ei la bord cate doua stiuci de fiecare, aproape trase la indigo. Emil pe voblerul Bacra luat de la mine, iar Cristi pe acelasi vobler ca si Dan. Clar, locul ales sau, mai bine zis, expeditia planuita avea sa fie un succes, dupa cum a inceput.
Captura: 5,2 kg
Dupa o lunga noapte, in care am degustat „specialitatile” locale si care ne-a lasat fara dureri de cap, am purces la drum catre un alt loc de pescuit, pe canalul Crom Castle.
Drumul a fost absolut incantator. Un peisaj greu de descris in cuvinte. O combinatie intre cultul si arhitectura generatiilor stravechi de lorzi sau a curtilor medievale, cu castele si palate de piatra, integrate desavarsit, si case moderne, elegante, amplasate direct pe apa sau pe dealurile de pe malul canalelor de tranzit.
Clik here to view.
Una din stiucile luate de la 12 m adancime
Pe acest traseu am avut de trecut trei ecluze aproape una dupa alta. Daca la prima ne-a fost destul de dificil, din cauza faptului ca niciunul din noi nu mai trecuse vreodata printr-o astfel de ecluza, la urmatoarele toata lumea stia ce are de facut. Dinu – Skipper la timona, Dan sau Emil la „platane” (pupitrul de comanda a ecluzei actionate electric), Cristi si Andy pe laterale, iar eu ma ocupam cu pescuitul. Adica unde opream incercam sa gasesc un prag, un golf, un loc in care sa prind ceva. Sigur ca nu era corect, dar cineva trebuia sa mai si pescuiasca .
Seara, Dinu ne-a rasfatat cu miel, mazare si rozmarin. Ca si peisajul, o adevarata desfatare. In toate serile care au urmat, Dinu a reusit sa ne incante cu tot felul de delicatese si artificii culinare. De la laste cu varza dulce, pana la clatite cu fasole si mazare, combinatii care la prima vedere nu prea au legatura, dar care te fac sa-ti doresti sa-i fi prieten cat mai apropiat bucatarului.
In urmatoarea zi am decis sa pescuim in vecinatea lui Crome Castle, pe un canal lateral. Tinand cont ca in seara precedenta am incercat cateva ore, dar am prins destul de putin, 3-4 stiuci de fiecare, ne-am facut strategia de pe lac, adica identificarea pragurilor cu ajutorul sonarului, cu pescuit pe adancime, apa mare – peste mare. Asta inseamna intuitie corecta, cumulata cu norocul si priceperea pescarului.
Arunc o lingura Eira de 16 grame chiar in mijlocul canalului. O las sa ajunga pe fund si recuperez constant, cu mici pauze sau usoare smucituri din varful lansetei. La circa 3-4 metri de barca, brusc simt ca mi se opreste lingura, fara tac sau atac evident. Intep instant, dar simt ca-mi scapa. Cum ma uitam in apa, mi-am dat seama ca este mare dupa forma abia vizibila, dar masiva. Arunc din nou pe aceeasi directie, cautand sa pastrez acelasi mod de prezentare: adancime, recuperare cu pauze si smucituri. Aproape in acelasi loc simt acelasi mod de atac, usor, fara agresivitate, un stop al lingurei si atat. Intep instant si incepe emotionantul dril. La final, sfarseste in gripul Berkley o frumusete de 5,2 kg, care a ramas cea mai captura a expeditiei.
Cum toate bucuriile vin insotite si de intamplari mai putin placute, m-am trezit cu varful rupt la batul Gamakatsu de 2,4 m cu incarcare pana la 80 de grame, o lanseta excelenta pentru a arunca greutati mari, dar in acelasi timp foarte usoara si senzitiva. Langa mine, Emil inteapa si el si, dupa un dril foarte ciudat, scoate o ditamai platica de 2,2 kg, tot pe lingura.