Există un vechi proverb care spune că nimic nu este nou sub soare şi că ceea ce a fost, va mai fi. Nimic mai adevărat, în mare parte şi în privinţa unei categorii mai deosebite de năluci despre care vreau să vă vorbesc în rândurile de faţă, şi anume familia gliderelor. Făcând parte dintr-o categorie oarecum exclusivistă, a nălucilor de mari dimensiuni, acestea au fost concepute pentru a prinde capturi de talie mare.
Să nu credeţi că vreun producător de năluci aparţinând timpului nostru a născocit acest model atât de atractiv. Nu. Creatorul lor se pierde în negura timpurilor, prin triburile de indieni ai Noului Continent, triburi nomade care îşi asigurau hrana din vânătoare şi pescuit, parcurgând distanțe destul de mari pentru procurarea ei. De multe ori făceau acest lucru dintr-o canoe – un mijloc silenţios, rapid şi relativ sigur de deplasare. Într-una din zile, cuiva i-a venit ideea de a lega o bucăţică de os sculptat în formă de peşte cu o sfoară lungă, al carei capăt era legat de vâsla canoei. Mişcările ritmice ale vâslei, imprimau nălucii mişcări neregulate, uşor haotice, mişcări care uneori erau pe placul unor răpitori de talie mare. Aceste mișcări stau la baza tehnicii cu care se animă astfel de năluci, năluci care au străbătut timpurile, ajungând până în zilele noastre, în oferta de bază a multor producători de succes.
Unul dintre pescarii europeni care a înțeles eficienţa acestor năluci a fost olandezul Bertus Rozmejer, care a dorit să aplice stilul de pescuit american la condiţiile şi răpitorii europeni. Prin anul 2001, acesta a adus aceste năluci în atenția producătorilor firmei Salmo, iar după 2 ani, această firmă scotea pe piață renumitul „slider”, produs în prezent de la dimensiuni de 5 cm și 6 g, până la 12 cm și 60 de grame, atât în variante sinking, cât şi în variante floating. După 2 ani, în 2005, și alți producători au scos pe piață replici ale acestei năluci, fapt care arată eficiența acesteia în pescuitul știucii și nu numai. Astfel, prin 2005 apar pe piață diferite modele cum ar fi: Buster Jerk, Gliding Rap-Rapala, HiLO Jerkbait-Abu, Jawbreaker Jerk-DAM, Rapper Spro sau Herky Jerky de la Bomber.
Personal, am făcut cunoştinţă cu aceste năluci în urmă cu trei ani, aflat împreună cu amicul meu A.A. la o partidă de pescuit la ştiucă pe deja celebrul lac de la Vladimirescu. Fiind într-unul din rarele momente când este dispus să comunice, A.A. mi-a trântit în braţe o lansetă heavy de casting, pe care se afla ataşat un slider de 12 cm şi 60 de grame, şi mi-a spus că din două lansări ar trebui să prind o ştiucă. N-a greşit prea mult, căci la a treia lansare m-am trezit cu un atac spectaculos, la vedere, care mi-a adus o ştiucă nu foarte mare, însă suficient încât această nălucă să-mi reţină atenţia de atunci încolo. Iar pentru ca năluca să aducă capturi, trebuie mai întâi să-i acordăm atenţie.
Tehnici de recuperare
Deşi toate glider-ele par la fel, nu sunt. Unele sunt floating, iar altele sunt sinking. Unele lucrează şi pe recuperare liniară şi pe scurte smucituri – jerk-uri. Unele au un unghi al derivei mai mare – mişcarea fiind una prelungă, unele cu unghi al derivei mai mic – mişcarea fiind mai scurtă şi mai sacadată. Pe stopare, cele floating se ridică încet la suprafaţă, imitând un peşte ce vrea să ia aer, altele se scufundă, balansându-şi flancurile. Oricare dintre ele sunt bune, însă nu în orice situaţie. Astfel, un glider sinking va fi foarte dificil de controlat în ape mici, invadate de vegetaţie, dar va fi de nepreţuit în ape cu adâncimi mai mari, fără vegetaţie, în care ştiuca este silită să pândească, folosind relieful substratului sau aflându-se pur şi simplu între ape. Iar gliderele floating, care se scufundă doar 20-50cm, nu vor aduce prea multe capturi în ape adânci, fără structuri, situaţie care se schimbă radical dacă le vom folosi în ape invadate de vegetaţie până sus, în peliculă. Recuperarea este de obicei lentă, cu scurte pompaje din vârful lansetei, sau accelerări bruşte din mulinetă, urmate de detensionări de câţiva centimetri a firului. Mişcarea aceasta este esenţială, şi permite nălucii deriva stânga – dreapta, mişcare pe care de multe ori survine atacul.
Echipamentul folosit va fi unul care se bazează pe forţă şi elasticitate. Dacă pescuim din barcă, lanseta trebuie să fie scurtă, în jur de 2 metri, iar de pe mal ceva mai lungă, dar nu foarte lungă pentru a permite mişcările de jerk. Acţiunea lansetei poate fi moderată sau moderat-rapidă, puterea medium heavy sau heavy, cu o elasticiate bună a vârfului, pentru a nu pierde în dril captura. Mulintele folosite pot fi de spinning sau de casting. Personal prefer a doua variantă din două motive, şi anume: la aceeaşi putere sunt mai uşoare decât rudele lor de spinning, şi permit lanseuri foarte lungi cu fire groase, de la 30 lb în sus. În plus precizia în lanseu pe un combo de casting este superioară unui combo de spinning.
Ca şi pescar de răpitor care îmi confecţionez singur nălucile, glide-rele au constiuit o provocare destul de mare. Aparent simplu de construit, neavând barbetă și fiind uşor de finisat datorită mărimii, funcționarea lor s-a dovedit a fi un pic mai dificilă în practică. După două–trei bucăţi nereuşite, am înţeles că există un anume raport între masa nălucii, greutatea lestului, poziţia acestuia în corpul nălucii, precum şi punctul de prindere. Contează chiar şi profilul, sau secţiunea nălucii. Nu voi intra mai mult în detalii, dar, jonglând cu aceşti factori, am produs nişte glidere care într-adevăr „glisează” sau „planează” în apă, fiind foarte atractive pentru ştiucă. Surpiza a fost destul de mare când, pe lângă ştiucă, am prins şi şalău sau avat. De obicei funcţionează în ape limpezi, cel puţin în cazul ştiucii, la cele floating de multe ori atacul fiind la vedere. Nu de puţine ori, ştiuca, care a ratat atacul, s-a întors şi a atacat glider-ul din nou, în timp ce acesta era în repaus total. Pompajele scurte, urmate obligatoriu de scurte detensionări ale firului, fac ca aceste năluci să fie irezistibile în anumite momente pentru ştiucă. Deşi au dat rezultate vara, când ştiucile au metabolismul foarte ridicat, fiind foarte active, rezultatele pot apărea şi în anotimpul rece, în special pe modele sinking, lăsate să cadă şi animate discret, cu pauze mari între pompaje. De multe ori atacul survine pe cădere, ştiuca neputând rămâne insensibilă la balansul pe flancuri al nălucii.
În ceea ce mă priveşte, consider glider-ele o prezenţă obligatorie în trusa oricărui pescar de ştiucă, în special a acelora care caută trofee, căci de multe ori zicala „năluca mare = peşte mare” pare să fie adevărată, iar excepţiile nu fac decât să confirme regula.