Pescuitul pe râuri sau pe pâraie la clean cere multă iscusință în mânuirea lansetei și, pe alocuri, lanseuri perfecte pentru capturi deosebite. Practic, ne confruntăm cu două situații esențiale: pescuitul în amonte și pescuitul în aval. Fiecare cu particularitățile și mai ales cu tehnicile sale.
Pescuitul pe rauri la clean cere multa iscusinta in manuirea lansetei
Tehnica pescuitului în amonte cere o selecție mai minuțioasă a nălucilor, acestea fiind obligate să evolueze la vitezele cele mai mici de recuperare, pentru a nu fi nevoiți să mulinați ca disperații.
Pescuitul în amonte
Este cel mai facil de practicat fie din barcă, fie din apă. De pe mal, de obicei locurile sunt foarte greu accesibile. În funcție de viteza și debitul apei vor fi alese și nălucile. Acestea trebuie să evolueze la viteze foarte mici, datorită iregularității curenților din apă. De aici, avantaje și dezavantaje. Iarna sau toamna târziu, un pescuit în amonte iese din discuție, efortul peștelui pentru capturarea nălucii fiind mult prea mare, acesta având o fereastră foarte scurtă în care poate reacționa la stimulii emiși de năluca noastră, care-i va trece cu viteză pe la botic.
Avantajul constă în abilitatea noastră de a ne camufla mai bine, peștele fiind orientat înspre amonte, cu spatele la noi. Acest lucru ne permite să ne apropiem mult mai mult decât dacă i-am aborda din partea opusă. Pescuitul pe pâraie, în acest caz, este cel mai solicitant.
Sunt două tipuri de pâraie: cele cu curenți puternici și mulți bolovani și cele cu curent mai slab, cu bulboane mai dese și crengi sau butuci căzuți în apă. În general, rotativele Panther Martin de 1 și 2 g fac legea în astfel de situații, voblerele ieșind clar din discuție. Doar bulboanele cu apă suficient de adâncă vor fi abordate cu voblere, dacă rotativele dau greș. Încerc să nu ratez niciun bolovan, nicio vâltoare din spatele pietrelor, pentru că pe aceste pâraie peștii se pot ascunde după orice cotlon, fie el cât de mic.
În schimb, pâraiele mai domoale, cu bulboane lungi, chiar dacă nu foarte adânci, pot fi abordate foarte ușor și cu voblere de 2-3 cm. Aceste tipuri de pâraie sunt de obicei pline cu cleni, dar rareori depășesc 30-35 cm. Din cauza abordării dificile, și accesul aproape imposibil la apă, sunt foarte rar pescuite. Partidele pe astfel de pâraie nu vă vor aduce capturi de senzație, dar sunt un exercițiu binevenit și o perfectă escapadă din monotonie. Aici, prefer voblerele floating sau suspeding de maxim 3 cm, cu barbete normale, pentru că ele trebuie să evolueze undeva în suprafața apei. De obicei, pe astfel de pâraie capturile nu depășesc 30 cm. Pescuitul este foarte dificil și se poate lăsa cu dureri de cap la sfârșitul zilei din cauza oboselii ochilor, care sunt în permanență atenți la cotloane, crengi, lanseuri, pesti.
În situațiile în care voblerele nu-și fac treaba satisfăcător, apelez cu încredere la oscilantele made in Japan, despre care vă povesteam în articolul precedent. Cu privire la culorile acestor oscilante, cele metalice și închise la culoare par a da cele mai bune rezultate.
Pe râuri, pescuitul în amonte este o cu totul altă poveste. În primul rând, e mai puțin solicitant, În comparație cu pescuitul pe pâraie. Aici prefer pescuitul din barcă, pentru că nu știi niciodată unde se adâncește apa brusc. Sunt, în schimb, zone pe care le cunosc foarte bine, pe anumite râuri, care permit pescuitul din apă pe o distanță de câțiva kilometri buni.
În funcție de lățimea râului, prefer fie să urc pe mijlocul cursului, fie să stau cât mai aproape de unul dintre maluri. Dacă urcați pe mijlocul cursului, de obicei puteți aborda foarte ușor ambele maluri. Dacă preferați abordarea în vecinătatea unui mal, veți lansa practic paralel cu malul.
De obicei, asta înseamnă și o evoluție mult mai rapidă a nălucii, și mai puțin timp în care să poată cleanul să reacționeze. Veți găsi clenii grupați în vecinătatea malurilor, pe sub crengile copacilor, care împânzesc râurile. Structurile bine definite de pe mijlocul curentului sunt ceva mai rare, în majoritatea cazurilor. Pentru pescuitul din apă, vă recomand să vă încălțați cu orice altceva în afară de sandale. Nu de puține ori, a trebuit să termin partida de pescuit pentru că m-am tăiat la picior, sau alte pățanii. Aici puteți pescui cam toată gama de năluci, inclusive orice tip de vobler.
Printre tehnicile mele preferate se numără pescuitul cu jerkbaituri de mici dimensiuni, până în 5 cm. Jerkbaiturile care dau cel mai bun randament sunt cele care emit cât mai multe semnale luminoase, reflectând lumina soarelui, chiar și la cele mai scurte zvâcniri ale lansetei. Tehnica este relativ simplă: lansați cât mai adânc sub acoperișul de crengi aplecate peste malurile râurilor și mulinați doar pentru a ține firul tensionat, în timp ce, cu zvâcniri scurte din încheietură, animați naluca.
M-a surprins pe mijlocul curentului, in spatele unui bustean
Astfel, puteți permite nălucii o evoluție prelungită pe sub coroana copacilor. Veți fi uimiți când mai mult de 4-5 cleni vă vor urmări disperați voblerul. Tehnica aceasta este cea mai eficientă atunci când clenii se hrănesc la suprafața apei. Printre voblerele mele preferate pentru această tehnică se numără Lucky Craft Pointer 48SP, Yo-Zuri Pin’s Magnet de 5 cm, Smith Luna 47SP de 47 mm și Dorado Classic de 4 cm. Cele japoneze, chiar dacă sunt mai scumpe, au o acțiune mult mai potrivită pentru cleni decât jerkbaiturile din spumă sau lemn disponibile pe piața europeană.
Pescuitul în aval
Este practicabil atât de pe mal cât și din apă sau barcă. De obicei, evit această abordare pe pâraie, pentru că peștii se sperie foarte tare, mai ales dacă trebuie să mă deplasez prin apă. În schimb, pe râuri este o poveste diferită, mai ales când pescuim din barcă, o adevărată plăcere.
O singură mențiune pentru o asemenea partida din barcă pe râu! Alegeți zona cu atenție, în așa fel încât fie să puteți urca cu barca pe unde ați venit, fie să poată să vină cineva să vă culeagă cu mașina la finele partidei. De obicei, las barca să fie purtată de curent, cu mici ajustări din motor, atunci când este cazul. Dacă consider că o zonă merită mai multă atenție, atunci ancorez barca fie pe mijlocul curentului, fie o leg de crengile copacilor de pe mal. Aici deja nu mai am reguli prestabilite, apetitul cleanului putând să difere de la o zonă la alta.
Pescuiesc în general cu voblere care să evolueze până la 1 m, primăvara și vara nefiind nevoie de abordări la adâncimi mai mari. În plus, locurile cu apă foarte adâncă sunt destul de rare. Clenii, indiferent de dimensiuni, sunt concentrați sub coroanele copacilor crescuți pe malul râurilor. Rareori am observat, de obicei pe înserate, muscăreli pe tot cursul râului. În aceste situații, voblerele floating cu evoluție de până la 20 cm sunt alegerea cea mai bună.
Năluci și vibrații
Încerc să nu-mi fac reguli de acasă pentru nicio partidă, dar sunt câteva reguli de bază pe care le respect instinctiv.
În general, cu cât apa este mai limpede, cu atât sunt mai sperioși clenii, astfel că și prezentările trebuie să fie discrete. Dacă apa este limpede, încep să pescuiesc cu voblere cât mai mici sau cu vibrații cât mai discrete. Dacă observ un comportament mai agresiv, pescuiesc cu voblere cu vibrație din ce în ce mai puternică. Pe râuri, de multe ori am observat că preferă năluci de peste 4 cm, ignorându-le complet pe cele mai mici.
Dacă apa prezintă suspensii sau este mai verzuie din cauza algelor, de obicei încep să pescuiesc cu voblere mai agresive, vibrații mai puternice (Salmo Hornet, Ugly Duckling de 2-3 cm). În funcție de comportamentul cleanului, eposibil să schimb strategia din mers, ajungând să pescuiesc cu voblere cu bătaie foarte discretă. Voblerele făcute acasă stau foarte rar în trusă, dar am considerat că este mai bine să nu le menționez, din cauza faptului că sunt indisponibile în comerț. Fir întins!
